STAȚIUNI BALNEARE
Stațiunea Covasna
Amplasare:
Vestita stațiune Covasna este situata în Transilvania, județul Covasna, la contactul Munților Vrancei cu Depresiunea Bârsei, la 31 km de Sf.Gheorghe şi la 60 km de Braşov, fiind cea mai renumită stațiune balneo-climaterică din țară pentru tratarea afecțiunilor cardiovasculare.
Altitudine: 564 m.
Căi de acces:
Rutiere: Bucureşti – Braşov – Reci – Covasna ( 220 KM)
Feroviare: Gara Covasna pe linia Sf. Gheoghe – Brețcu.
Destinație: odihnă, tratament, schi.
Condiţii climatice şi de mediu:
Climat specific depresiunilor intramontane, cu veri răcoroase şi ierni reci.Temperatura medie anuală este de 7 grade Celsius. La Covasna se face simțită briza de munte, care ia naştere ca urmare a diferenței de temperatură şi presiune atmosferică între munți şi depresiuni.
Istoric / Renume:
În stațiunea Covasna se întâlnesc cele mai renumite izvoare minerale din Transilvania, cu o diversitate de mai mult de 1.500 de elemente de compoziție, unele având un debit de 1.000 l/oră. Efectul apelor minerale de la Covasna sub formă de băi, a fost descoperit de peste 100 de ani, în anul 1882 apele izvoarelor minerale de la Covasna fiind premiate la Trieste. Rezultatele foarte bune obţinute în afecţiuni cardiovasculare au fost demonstrate ştiinţific prin intermediul Institutului Naţional de Balneologie Bucureşti în anii 1950-1955.
Apele minerale din stațiunea Covasna sunt foarte bogate în acid carbonic de origine vulcanică: cca 2,5 g/l, sunt ape carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, iodobromurate, feruginoase, arsenicale sau uşor sulfuroase.
Factorii naturali terapeutici:
Recunoscută pe plan intern și internațional, Covasna este una dintre cele mai bogate stațiuni din țară, specificitatea stațiunii constând mofete (emanații de gaze naturale – bioxid de carbon) şi băi cu apă minerală carbogazoasă – folosite mai ales, la tratamentul bolilor aparatului cardiovascular; gazul de mofetă de la Covasna, cu un conținut de 80-98% bioxid de carbon, are efect vasodilatator, reduce tensiunea arterială, fiind benefic pentru inimă şi pentru circulația periferică.
HOTEL MONTANA – STAȚIUNEA BALNEARĂ COVASNA
Atracții Turistice
Rezervaţie arheologică
Rezervație naturală
Pârtie de schi
Lacuri naturale
Cetăți
Muzee
Mânăstiri
Centru etnografic